Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” în parteneriat cu Universitatea Harvard și cu participarea Universității Naționale de Informații (SUA) organizează un program de formare destinat segmentului de leadership public din regiunea Mării Negre.

În perioada 2-7 iunie 2014, Serviciul Român de Informații, prin Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, organizează prima ediție a programului de formare cu participare internațională ,,Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” (SBSR), dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Harvard și cu participarea Universității Naționale de Informații (SUA).

Desfășurat sub înaltul patronaj al Administrației Prezidențiale a României, SBSR preia și dezvoltă filosofia, misiunea și obiectivele programului regional Black Sea Security, inițiat de Harvard University acum 15 ani. Noul program are, totodată, misiunea de a promova responsabilitatea și inițiativa actorilor regionali în abordarea provocărilor de securitate specifice regiunii Mării Negre. Ediția din acest an va fi dedicată temei „Securitate Energetică – soluții inovatoare pentru probleme complexe”.

Programul de formare se adresează preponderent segmentului de leadership public și personalităților din mediul diplomatic și academic, fiind menit să genereze schimbul de idei inovatoare și bune practici în prevenirea și combaterea amenințărilor regionale. Totodată, programul vizează identificarea și promovarea oportunităților și intereselor comune, vitale pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Mării Negre.

La program vor lua parte aproximativ 70 de personalități, lectori și participanți din Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, Germania, Georgia, Grecia, Moldova, România, Statele Unite, Marea Britanie, Serbia, Croația, Turcia, Rusia și Ucraina, acestora adăugându-li-se oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene și NATO.