Ceremonia de depunere a jurământului militar și deschiderea anului universitar 2018 – 2019

Studenţii și cursanții masterului profesional admişi la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, au depus astăzi, 1 octombrie 2018, jurământul militar, în cadrul ceremoniei de deschidere a anului universitar 2018-2019. La eveniment au participat familiile acestora, cadrele Academiei, reprezentanți ai conducerii Serviciului Român de Informații, ai Ministerului Apărării Naţionale, precum și ai instituţiilor partenere din sistemul naţional de siguranţă, apărare şi ordine publică – Administrația Națională a Penintenciarelor şi Ministerul Afacerilor Interne.

Prin programele de licenţă ale Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”: „Studii de securitate și informații” sau „Psihologie – informații” şi  prin programele de master profesional: „Analiză de Intelligence sau „Intelligence și Securitate Națională, se asigură baza de formare pentru viitorii ofițeri de informații, operativi și analiști.

În cadrul pregătirii de specialitate, studenţii beneficiază atât de expertiza universitară a cadrelor didactice din Academie, cât de cea a ofițerilor de informații-operațiuni din SRI, care gestionează pericolele reale de securitate națională.

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” urează succes tuturor studenților și cursanților în noul an universitar.