Prof. univ. Cristian Barna

Decanul Facultății de Informații este și conducător de doctorat în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” și profesor asociat al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti. A absolvit studiile universitare de licență ale Facultății de Psihosociologie din cadrul Institului Național de Informații (2000), respectiv ale Facultății de Matematică, Universitatea „Babeș-Bolyai” (2000), precum și studiile universitare de master (2003) și de doctorat (2005) ale Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București.

Cristian Barna și-a început activitatea profesională ca practician în cadrul Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere Terorism din Serviciului Român de Informații, ulterior devenind cadru didactic al Academiei, unde a coordonat activitatea Catedrei de Geopolitică și Studii de Securitate, respectiv a Departamentului de Științe Politice și Relații Internaționale, anterior numirii sale la conducerea Facultății de Informații.

Este autorul mai multor lucrări în domeniul geopoliticii și studiilor de securitate precum „Cruciada Islamului”, „Jihad în Europa”, „Sfârşitul terorismului şi noua (dez)ordine mondială”, „Terorismul, ultima soluţie? Mărirea şi decăderea Al-Qaida”, „Al-Qaida vs. restul lumii. După 10 ani”, „Globalizarea ameninţărilor asimetrice”, „România între prieteni şi duşmani: decupaje geopolitice şi hărţi imagologice”, precum şi a numeroase articole publicate în reviste sau susţinute la sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale.