Festivitatea de absolvire a promoției 2018 „Centenar” a Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”

În data de 26 iulie 2018, la sediul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”,  a avut loc ceremonia de absolvire a studiilor universitare de licenţă, promoţia 2018, intitulată simbolic promoția „Centenar”.

La eveniment au participat, alături de absolvenți, familiile acestora și cadrele Academiei, adjunctul directorului Serviciului Român de Informații, domnul general de brigadă Cristian Bizadea, precum și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai instituţiilor partenere din sistemul naţional de siguranţă, apărare şi ordine publică, beneficiari ai formării academice din cadrul Academiei noastre – Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiției şi ai Ministerului Afacerilor Interne.

La 100 de ani de la Marea Unire, într-un moment cu conotații simbolice și istorice, șeful promoției „Centenar” a adresat un cuvânt în fața invitaților, încheiat cu un îndemn către tradiție și profesionalism: „Lăsăm moștenire viitoarelor generații de studenți retrăirea noastalgică a mediului ce ne-a permis o amplă inițiere umană și culturală sub deviza Împreună vom fi foarte buni, dacă fiecare dintre noi va fi foarte bun!”.