„O nouă generație, un nou început de drum” Ceremonialul de depunere a jurământului militar de către studenții Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” 29 septembrie 2014

În data de 29 septembrie 2014, studenții promoției 2014-2017 a Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul‟, au rostit jurământul de credință față de țară, moment încărcat de profundă emoție și solemnitate pentru orice militar aflat la început de carieră în slujba patriei sale.

Alături de cei 60 de studenți, care au parcurs un proces de selecție riguros și îndelungat pentru una din cele două specializări, Psihologie – Informații și Studii de Securitate și Informații, au participat reprezentanți ai conducerii Serviciului Român de Informații și ai instituțiilor partenere, Ministerul Apărării Naționale, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanți ai unităților centrale și teritoriale, dar și invitați ai tinerilor studenți.

Adresându-se studenților, domnul general-locotenent Florian Coldea, prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informații, a subliniat importanța respectării jurământului făcut, „nu doar în litera sa, ci și în spiritul său‟, și i-a îndemnat pe aceștia să dovedească „determinare și energie pentru realizarea unei pregătiri de excepție‟, pentru că, „într-o lume globalizată, avem nevoie de oameni hotărâți, bine pregătiți, care să protejeze România‟.

Nu în ultimul rând, au fost adresate felicitări și familiilor studenților pentru educația asigurată și sprijinul acordat tinerilor în demersul lor de a îmbrățișa o carieră militară. La încheierea momentului festiv, invitații au parcurs un tur al Academiei, vizitând diferite spații de învățământ și sociale care vor facilita formarea și desăvârșirea studenților ca ofițeri de informații.