Sesiunea de comunicări ştiințifice – ANISTUD 2018

În perioada 19 – 21 aprilie 2018, în cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, s-au desfăşurat lucrările Sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti ANISTUD, continuând tradiţia începută încă din anul 2012. Tematica acestui an a fost aleasă astfel încât să marcheze centenarul, acesta fiind Identitate, securitate şi parteneriate: 100 de ani de la Marea Unire.

Cu acest prilej, rectorul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, prof. univ. dr. Adrian-Liviu Ivan a deschis sesiunea de comunicări cu următorul mesaj:

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc că mi-aţi oferit onoarea ca în acest an, anul centenarului, să am privilegiul de a deschide Sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti ANISTUD.

Având în vedere că în acest an, evenimentul este derulat sub semnul aniversării celor 100 de ani de la Marea Unire aveţi posibilitatea să analizaţi evoluţia tipului de stat din 1918 până în prezent. Sper ca în cadrul acestei sesiuni de comunicări să găsiţi răspunsuri cât mai potrivite pentru lumea contemporană în care ne aflăm astăzi.

La final, felicit atât colegii, cât şi studenţii pentru organizare şi am convingerea că ANISTUD va fi o sesiune reuşită.

 

La eveniment au participat peste 150 de studenţi, care au concurat, prin schimb de idei, prezentări de excepţie şi dezbateri constructive, pentru cele 32 de premii care au fost oferite de către organizatori.

 

Pentru Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, ANISTUD 2018 a reprezentat încă o confirmare a importanţei evenimentelor care stabilesc tradiţii,    într-o societate a cunoaşterii, marcată de dinamism, dar şi de construcţii solide, inclusiv la nivelul comunităţilor studenţeşti, militare şi civile.