Începând cu anul 2013, ANIMV organizează o sesiune de comunicări științifice dedicată doctoranzilor interesați de o arie tematică circumscrisă domeniului intelligence-ului, al studiilor de securitate, al științelor socio-umane și al relațiilor internaționale. Participanții sunt doctoranzi din ANIMV și din alte universități, precum Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, Universitatea „Danubius” din Galaţi, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia Tehnică Militară, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa și Institutul Medico-Militar din Bucureşti.

Manifestarea, concepută ca o componentă a programului de pregătire doctorală, vine în sprijinul doctoranzilor, care au obligația de a-și valida ideile, direcțiile de acțiune sau concluziile parțiale, generate pe parcursul cercetării doctorale, prin supunerea acestora dezbaterii și validării publice, sub forma unor comunicări științifice, care, odată susținute și acceptate, sunt publicate în volumul manifestării.

Call for papers pentru sesiunea iulie 2017