Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, în parteneriat cu Universitatea Harvard și cu participarea Universității Naționale de Informații (SUA), organizează cea de a doua ediție a programului „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”
În perioada 24-30 mai 2015, Serviciul Român de Informații, prin Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”, organizează cea de-a doua ediție a programului de formare cu participare internațională ,,Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” (SBSR), dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Harvard și cu participarea Universității Naționale de Informații (SUA).
Desfășurat sub înaltul patronaj al Administrației Prezidențiale a României, SBSR preia și dezvoltă filosofia, misiunea și obiectivele programului regional Black Sea Security, inițiat de Harvard University acum 15 ani. Actualul program are, totodată, misiunea de a promova responsabilitatea și inițiativa actorilor regionali în abordarea provocărilor de securitate specifice regiunii Mării Negre. Ediția din acest an va fi dedicată temei “Elemente de conflict, factori de schimbare în arealul Mării Negre”.
Programul se adresează preponderent segmentului de leadership public și personalităților din mediul diplomatic și academic, specialiștilor din serviciile de informații, ministerele de apărare şi de interne ale statelor din Regiunea Mării Negre precum şi partenerilor lor strategici.
SBSR are ca obiectiv principal generarea schimbului de idei inovatoare și bune practici în prevenirea și combaterea amenințărilor regionale. Totodată, programul vizează identificarea și promovarea oportunităților și intereselor comune, vitale pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Mării Negre.
La program vor lua parte peste 80 de personalități, lectori și participanți din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Germania, Georgia, Grecia, Olanda, Moldova, România, Statele Unite, Turcia, Rusia și Ucraina, acestora adăugându-li-se oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene și NATO.