Comunicare strategică și securitate națională
Academia Națională de Informaţii „Mihai Viteazul”, prin Institutul Național de Studii de Intelligence, a organizat, la 12 mai a.c., o masă rotundă pe tema Comunicare strategică – instrument de modelare a percepțiilor asupra riscurilor de securitate națională. Prin acest demers, Academia și-a propus să faciliteze crearea unui spațiu propice de dezbatere cu privire la practica de comunicare strategică în mediul instituțiilor publice, respectiv dialogul acestora cu societatea civilă românească.
În cadrul evenimentului, au susținut prezentări Sebastian HULUBAN, consilier de stat în cadrul Departamentului Securității Naționale, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, rector Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Daniel SULTĂNESCU, expert comunicare, prof. univ. dr. Daniel DAVID, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și Radu MAGDIN, expert comunicare și vicepreședinte Strategikon.
La atelierul de lucru din cadrul evenimentului, ce a vizat realizarea unei diagnose a comunicării strategice din România, au participat practicieni din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și din Serviciul Român de Informații, reprezentanți ai unor universități de prestigiu, precum și studenți-doctoranzi ai Academiei.
Pornind de la premisa că percepția riscurilor este un proces complex, în cadrul evenimentului au fost abordate mai multe dimensiuni, printre care: actorii care modelează percepția, rolul cetățenului – beneficiar și constributor al stării de securitate, comunicarea strategică sub formă de concept și practică, comunicarea smart – prin social media și instrumente inovatoare, alternative, dar și fenomenul „fake news” cu impact asupra percepției riscurilor de securitate națională.
Evenimentul a fost organizat în marja proiectului Percepție socială și strategii comunicaționale privind riscurile de securitate națională, finanțat de UEFISCDI prin programul Resurse umane – Tinere echipe, cod proiect PNII-RU-TE-2014-4-1669.