Vizita elevilor Liceului Teoretic „Ioan Petruș” Otopeni la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
Programul „Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun” ne-a adus astăzi, 22 mai, ca vizitatori peste 40 de elevi ai Liceului Teoretic „Ioan Petruș” din Otopeni, însoțiți de cadre didactice. Turul Academiei și a campusului universitar a fost completat de o prelegere pe domeniul securității cibernetice cu tema „Riscurile la care sunt supuși tinerii prin utilizarea Internetului”, care a conștientizat elevii cu privire la ce trebuie să facă pentru a nu fi expuși pericolelor din mediul virtual.
Punctul culminant al vizitei l-a constituit posibilitatea de a testa unul dintre jocurile de rol în mediul virtual, utilizate în Centrul de Modelare și Simulare în Intelligence, dedicat instruirii viitorilor ofițeri de informații pregătiți de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.
Ne bucurăm că i-am avut ca oaspeți și îi așteptăm, pe cei care își doresc, să revină ca viitori cursanți.