Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” are o nouă conducere
Profesorul universitar doctor Adrian-Liviu IVAN este noul rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”.
Domnului profesor i-a fost atribuită noua funcţie, în urma câştigării concursului public organizat pentru ocuparea funcţiei de rector al Academiei.
Conform Metodologiei de avizare, selecţie şi recrutare a rectorului/comandantului în Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” pentru mandatul 2017 – 2021, rezultatul concursul a fost validat de Senat și înaintat conducerii Serviciului Român de Informaţii.
Directorul SRI l-a numit în funcție iar profesorul universitar doctor Adrian-Liviu IVAN a fost confirmat în funcția de rector, prin ordinul ministrului educației naţionale.