Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” organizează, în perioada 18.09.2015 – 20.12.2015, programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă „Ofițer de legătură pentru securitatea infrastructurii critice naționale/europene”

Obiectivul general al programului postuniversitar vizează dobândirea competenţelor aferente ocupaţiei ofiţer de legătură pentru securitatea infrastructurii critice naţionale/europene de către persoanele implicate în activităţi de asigurare a protecţiei infrastructurilor critice la nivel naţional, în conformitate cu prevederile Standardului ocupaţional al ofiţerului de legătură pentru securitatea infrastructurii critice naţionale/europene, emis de Autoritatea Naţională pentru Calificări (cod COR 242227).