Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a semnat Scrisoarea de Intenție a Colegiului European de Informații

Miercuri, 26 februarie 2020, la Zagreb, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) a semnat Scrisoarea de Intenție (Letter of Intent) a Colegiului European de Informații – ICE (https://www.intelligence-college-europe.org/), platformă de dialog în domeniul educaţiei de intelligence care promovează schimbul de expertiză şi cunoaștere academică în cadrul comunităţii europene de informații, dezvoltată în baza iniţiativei lansate în anul 2017 de către Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron.

 

Pentru ANIMV, participarea în cadrul Colegiului European de Informații reprezintă o recunoaștere a valorii și a unicității de rol la nivel național în pregătirea de informații, dar şi o oportunitate extrem de importantă pentru completarea expertizei şi realizarea unui schimb de cunoaştere şi bune practici în domeniul academic. Experienţa de peste 25 ani a Academiei noastre în domeniul studiilor de intelligence și de securitate, fundamentată pe activităţi de cercetare şi iniţiative practice, inclusiv în cadrul unor proiecte cu finanţare comunitară, va fi pusă în valoare în cadrul activităților ICE, în beneficiul colegilor din comunitatea naţională şi europeană de profil.

 

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” este onorată să participe la acest proiect, în beneficiul întregii comunităţi de informaţii din România, pentru a continua procesul de consolidare a expertizei în domeniul educaţiei şi cercetării de intelligence şi securitate, ca parte integrantă a eforturilor de dezvoltare a unor parteneriate solide în Europa, în demersul comun de consolidare a culturii de securitate şi cunoşterii în domeniul de inteligence la nivel european.