În atenția candidaților validați în vederea înscrierii la concursul de admitere la studii universitare de licență, sesiunea iulie 2023
Întrucât rezultatele finale la examenul național de bacalaureat, sesiunea iulie 2023, se afișează în data de 7 iulie a.c., candidații validați de către structurile de resurse umane din cadrul SRI sau din cadrul altor beneficiari, care susțin examenul de bacalaureat în sesiunea iulie 2023, pot depune dosarele de înscriere pentru concursul de admitere la studii universitare de licență organizate de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” – sesiunea iulie 2023 până la data de 10 iulie 2023.
Modalitatea de transmitere a documentelor rămâne aceeași precum cea menționată în oferta publică de școlarizare.
Pentru ceilalți candidați care au susținut examenul național de bacalaureat în sesiuni anterioare, termenul de depunere a dosarelor de înscriere rămâne 7 iulie 2023.