În perioada 14 – 17 aprilie 2019, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a organizat cea de-a patra ediție a conferinței internaționale IAFIE – capitolul european.

IAFIE – International Association for Intelligence Studies, este o asociație internațională înființată în 2004 care reunește peste 300 de reprezentanți ai comunității internaționale de informații și ai mediului academic din domeniu.

În 2015 a fost înființată IAFIE – Europe, având ca preocupare dezvoltarea studiilor și educației de informații la nivel european.

Alocuțiunile de deschidere au fost susținute de către președintele IAFIE Europe, profesorul universitar Bob de GRAAFF și de către adjunctul directorului Serviciului Român de Informații – general de brigadă Cristian BIZADEA, mesajul comun subliniind importanța dezvoltării unei bune relații de cooperare și schimburi între mediul academic și practicieni din domeniul informațiilor.

Conferința a reunit peste 100 actori ai lumii de informații din 25 de țări, respectiv din mediul universitar, din centre de cercetare recunoscute în plan internațional, din cadrul serviciilor și agențiilor de informații europene. Structura conferinței a fost diversificată, astfel încât să poată acoperi nevoile de cunoaștere a tuturor celor prezenți, astfel că au fost organizate 11 secțiuni dedicate dezbaterilor academice, în paralel cu ateliere de lucru interactive, practice.

Domnului prof. Ioannis NOMIKOS, din cadrul Institutului de Studii Europene și Americane (RIEAS) din Grecia, i-a fost decernat premiul IAFIE – Europe pentru „Excelență în întreaga activitate”, fiind unul dintre pilonii dezvoltării studiilor de intelligence la nivel european, dar și internațional.

Tendințele evolutive desprinse din discuțiile acestei ediții au fost legate de educația în intelligence și de direcțiile de dezvoltare viitoare în acest domeniu, constituind un excelent prilej de dezbatere și relaționare cu experții.

Conferința a facilitat abordarea tematicilor într-o manieră pluridisciplinară, contribuind astfel la lărgirea orizontului de cunoaștere în domeniul informațiilor, astfel evenimentul a reprezentat un prilej de consolidare a culturii de intelligence inter-organizațional.

Outcome IAFIE – capitolul european, ediția 2019

Participant

Evenimentul a reprezentat un maraton al ideilor şi conceptelor, dublat, într-un mod dezirabil, de calitatea foarte bună a speakerilor (foarte mulţi dintre ei, autori de cărţi, profesori, profesori-doctori, doctoranzi etc.). În aceste condiţii, şi conţinuturile au fost concordante cu tema generală a conferinţei; cea mai mare parte a tematicii, prezentărilor, intervenţiilor etc. au fost şi sunt utile pentru lărgirea orizontului de cunoaştere în domeniul studiilor de securitate şi intelligence.

Participant

Au fost abordate şi prezentate modalităţi de pregătire şi modele de bune practici alături de strategii adecvate privind încadrarea diferitelor tipologii de personal în branşă, cu accent pe generaţia Y (millenials) respectiv Z

Participant

Workshop-urile au furnizat, în ciuda timpului scurt alocat, instrumentele potrivite pentru stimularea dialogului şi interacţiunii între participanţi cu background-uri profesionale foarte diferite. În ciuda diversităţii culturale şi organizaţionale, discuţiile de grup au relevat o serie de probleme care s-au dovedit a fi comune indiferent de aria de activitate a persoanelor implicate (practitioners/ scholars), de vechimea în activitate, de apartenenţa la o organizaţie sau alta etc..

Participant

It was an amazing event, with great opportunities of networking and information sharing.

Participant

Many contributions and discussions concluded that traditional mindframes and theories may fall short of addressing new challenges and of engaging younger generations of the intelligence workforce. Promising approaches to intelligence education include critical thinking, diversity and adaptivity.

Speaker

The conference offered opportunities and ways forward for integrating intelligence practice and scholarship. The presence and contributions of a considerable number of intelligence and security services helped to enhance the understanding and cooperation between the academic domain and that of intelligence practitioners from a shared European perspective.