Cursanţii programului de master profesional organizat de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” au devenit militari. Au depus jurământul, în prezența conducerii şi profesorilor Academiei, a viitorilor colegi din Serviciul Român de Informații, dar şi a unui reprezentant al Ministerului Educației Naționale.

Masterul profesional se adresează absolvenților de studii de licență care își doresc o carieră în Serviciul Român de Informații. Cele două specializări, Analiză de Intelligence și Intelligence și Securitate Națională, asigură baza de formare pentru viitorii ofițeri de informații.

Tinerii ofițeri și-au însușit valori precum patriotism, onoare și profesionalism, care reprezintă fundamentul pentru dezvoltarea unei cariere în Serviciul Român de Informații.