Deschiderea anului universitar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”

 

Astăzi, 2 octombrie 2017,  Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a găzduit ceremonia de deschidere a anului universitar 2017 – 2018. Pentru al 25-lea an de la înființare, studenții, viitori angajați ai Serviciului Român de Informații, au depus anterior jurământul militar.

La eveniment au mai participat alături de personalul didactic, reprezentanți ai unităților și conducerii Serviciului Român de Informații, precum și ai partenerilor instituționali pentru care Academia școlarizează studenți, respectiv din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și din Ministerul Apărării Naționale.

Adjunctul directorului Serviciului Român de Informații, domnul colonel Cristian Bizadea, a precizat că „trebuie să ne îndreptăm spre transformarea în cel mai modern campus universitar din România. Spre accentul pus pe dezvoltare personală și nu doar profesională. Spre formarea de individualități, nu doar de colectivități. Și, în fine, spre cernerea de caractere, nu doar de aptitudini.”