„Grad de încredere ridicat” pentru Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, 30 octombrie 2015
La data de 30 octombrie 2015, preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), domnul prof.univ.dr. Iordan PETRESCU şi doamna conf.univ.dr. Cristina GHIŢULICĂ, au înmânat rectorului Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, domnul conf.univ.dr. Niculae IANCU, certificatul prin care se acordă calificativul „Grad de încredere ridicat” pentru perioada 2015-2020.
În cursul procesului de evaluare instituţională, realizat în prima parte a anului 2015, comisia ARACIS a analizat practica instituţională şi oferta educaţională, precum şi modul cum sunt îndeplinite standardele şi indicatorii de evaluare specifici sistemului de învăţământ superior românesc.
La eveniment au participat conducerea Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” şi a unor structuri beneficiare, membrii Senatului Academiei, ai Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, ai Comisiei de etică universitară, precum şi cadre didactice şi studenţi ai celor două facultăţi, Facultatea de Informaţii şi Facultatea de Studii de Intelligence.