SBSR 2019 – The New Great Game: connecting the Black Sea and the Balkans
În perioada 11-12 iunie 2019, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a organizat la Constanța, cea de-a șasea ediție a programului internațional de formare „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” (SBSR), cu tematica The New Great Game: connecting the Black Sea and the Balkans.
Desfășurat sub înaltul patronaj al Administrației Prezidențiale a României, programul s-a bucurat, și anul acesta, de sprijinul celor două universități partenere – Universitatea Harvard și Universitatea Națională de Intelligence (NIU), la eveniment fiind prezenți participanți și lectori din mediul academic, precum și reprezentanți ai serviciilor de securitate și informații, ai ministerelor de afaceri externe și de apărare din Regiunea Mării Negre și a Balcanilor,din SUA, din state europene, reprezentanți ai NATO și UE.
Din dorința de a oferi participanților posibilitatea unei abordări multiple a problematicilor din cele două regiuni, această ediție a programului a fost organizată back-to-back cu Forumul Mării Negre Balcanilor, constituind astfel o platformă extinsă de dialog și cunoaștere, pentru stabilirea de conexiuni interinstituționale, în vederea unei costrucții comune a viitorului regiunii.
După cum sublinia și domnul general de brigadă Cristian BIZADEA, adjunctul directorului Serviciului Român de Informații, în deschiderea evenimentului, menirea acestei ediții a fost tocmai aceea de a conecta punctele strategice din cele două regiuni, pentru a permite promovarea unui mesaj comun care să sublinieze importanța înțelegerii reciproce și a cooperării, printr-un schimb permanent de idei inovatoare și bune practici, în prevenirea și combaterea amenințărilor regionale.
Cele patru paneluri tematice, vizând analiza provocărilor de securitate regională și abordate din perspectivă academică, prin integrarea coordonatelor politice, economice, socio-culturale, de securitate națională și regională, au fost completate de o dimensiune interactivă, bazată pe patru sesiuni aplicate de exercițiu. Acestea au fost dedicate formulării unor recomandări de politici publice relevante pentru a răspunde provocărilor securitare din Regiunea Mării Negre și din zona Balcanilor, abordarea tematicii fiind conjugată cu două mese rotunde consacrate viziunilor NATO și respectiv UE cu privire la problematicile vizate.
Ceremonia de decernare a diplomelor, acordate de către rectorul Academiei, domnul prof. univ. dr. Adrian-Liviu IVAN, a încheiat a șasea ediție a unui program de formare aflat în continuă evoluție și adaptare atât la provocările securitare tot mai complexe și dinamice, cât și la nevoile practicienilor, prin oferirea unei fond de cunoaștere interdisciplinar, sincronizat cu inovațiile din domeniul studiilor de intelligence și securitate.
Mai multe detalii despre program găsiți aici.