Termenul pentru depunerea abstractelor pentru Conferința ICS 2024 a fost prelungit până la data de 18 martie 2024. În acest context, termenul pentru notificarea autorilor cu privire la acceptarea / respingerea abstractelor, devine 25 martie 2024.
Publicația – Intelligence și Cultura de Securitate (ICS)
Într-o lume în continuă schimbare, nevoia de a înțelege și a naviga prin complexitatea domeniului intelligence a devenit mai presantă ca niciodată. Publicația ICS își propune a fi un punct focal în această discuție evolutivă, oferind o platformă pentru cele mai luminate minți din domeniu pentru a prezenta, analiza și discuta tendințele emergente, provocările și soluțiile inovatoare în lumea intelligence-ului.
Publicația ICS este o publicație anuală, de tip proceedings, realizată ca urmare a conferinței Intelligence și Cultură de Securitate, publicată în format tipărit la Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ISSN (print) 2971-8139, ISSN (online) 2972-1350) și reflectă diversitatea și profunzimea cercetărilor curente. Fie că este vorba de aspectele tehnologice, etice sau strategice ale intelligence-ului, aceste articole vizează aprofundarea înțelegerii și îmbogățirea dialogului într-un domeniu a cărui relevanță este într-o continuă creștere. Acestea vor fi disponibile, în format pdf protejat la copiere, în mod individual pe pagina web a ICS, iar accesarea acestora nu este condiționată de crearea unui cont de acces sau de plata unui tarif în acest sens, publicația fiind de tip Open Access.
ICS este o publicație, care aderă la politica open access, ceea ce înseamnă că tot conținutul este accesibil în mod gratuit, nefiind condiționat de plata unei taxe de către utilizator sau instituția de care acesta aparține. Utilizatorii au dreptul de a citi, descărca, copia, distribui, tipări, căuta și realiza legături la textele integrale ale articolelor sau de a le utiliza pentru alte scopuri în acord cu cadrul legal în vigoare, fără a cere permisiunea de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” sau de la autorii ICS.
Scopul publicației este de a populariza demersurile de cercetare derulate de studenți doctoranzi, în domeniul Informații și Securitate Națională sau în domenii conexe (ex. istorie, relații internaționale, științe politice, științe ale comunicării, științe militare), din România și din străinătate. De asemenea, publicația acceptă și încurajează contribuțiile din partea studenților sau absolvenților de masterat care își doresc să candideze pentru admiterea la un program de studii universitare de doctorat.
Temele de interes ale publicației sunt: intelligence guvernamental, intelligence competitiv, istoria serviciilor de informații, cyber intelligence, analiză de intelligence, rolul surselor de informații în activitatea de intelligence (ex. OSINT, HUMINT, SIGINT), dezinformare și propagandă și altele asociate acestora, formarea și educația în domeniul de intelligence, inovații tehnologice în intelligence, provocări actuale în domeniul de intelligence.
Dacă sunteți absolvent de studii de licență/master, cercetător și doriți să contribuiți cu propriile dumneavoastră perspective, descoperiri și cercetări, sunteți invitat să răspundeți la apelul pentru lucrări de mai jos.
Având în vedere că publicația este de tip proceedings, realizată ca urmare a conferinței anuale Intelligence și Cultură de Securitate, este necesar ca autorii să consulte apelul pentru lucrări, regăsit în secțiunea specifică fiecărui an. De regulă, conferința ICS are loc în perioada mai – iunie, astfel termenul limită pentru transmiterea abstractelor este în perioada februarie-martie, iar cel pentru trimiterea articolelor in extenso este în perioada aprilie-mai. De asemenea, procesul de recenzare are loc în perioada iunie – septembrie, publicarea volumului de tip proceedings fiind realizată până la finalul anului.
- prof. univ. dr. Irena Chiru – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- prof. univ. dr. Radu Carp – Universitatea din București
- prof. univ. dr. Emil Slușanschi – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
- conf. univ. dr. Silviu Nate – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
- prof. univ. dr. Ioan Deac – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- prof. univ. dr. Adrian Lesenciuc – Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”
- prof. univ. dr. Adi Mustață – Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
- prof. univ. dr. Răzvan Grigoraș – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- CS I dr. Ruxandra Buluc – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- conf. univ. dr. Cristina Bogzeanu – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- conf. univ. dr. Ciprian Pripoae – Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
- conf. univ. dr. Adriana Rîșnoveanu – Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
- conf. univ. dr. Alina Roșcan – Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
- conf. univ. dr. Flavia Durach – Școala Națională de Studii Politice și Administrative
- CS II dr. Cristina Ivan – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- CS II dr. Alexandra Sarcinschi – Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
- CS II dr. Cristian Băhnăreanu – Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
- lect. univ. dr. Claudia Iov – Universitatea Babeș-Bolyai
- lect. univ. dr. Adrian Stan – Universitatea Babeș-Bolyai
- lect. univ. dr. Voichița Iancu – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București
- Editor șef / Editor-in-chief – Lector univ. dr. Ileana Surdu – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- Editor – Dr. Mădălina Lupu – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- Editor – Dr. Cătălina Frățilă– Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- Editor – acs. drd. Cristian Condruț – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”
- Sectretariat, redactare și tehnoredactare – Cristian Costea
- Lucrările vor fi trimise la adresa [email protected] prin respectarea elementelor surprinse în ghidul autorului și calendarului anual al conferinței.
- Conținutul lucrărilor va fi redactat în limba română sau engleză, iar abstractul în limba engleză.
- Evaluarea științifică este de tip recenzare simplă (peer-review), acesta fiind realizat de comitetul de recenzare al ICS.
- În primă fază, abstractele sunt verificate din punct de vedere tematic de către comitetul de organizare/editorial. Ca urmare a acestei verificări, autorul abstractului poate primi acceptare sau respingere pentru participare la conferința ICS. În cazul acceptării abstractului, acesta are obligația de a transmite varianta integrală a manuscrisului la data stabilită în calendarul conferinței, anterioară desfășurării conferinței.
- Varianta integrală este evaluată de comitetul de organizare/editorial pentru încadrare în tematica ICS și este supus unei verificări de tip anti-plagiat. În situația încadrării tematice a manuscrisului și a unui rezultat încadrat în scorurile maxime ale coeficienților de similitudine anti-plagiat specifice Școlii Doctorale din cadrul ANIMV, manuscrisul este transmis către comitetul de recenzare al ICS pentru evaluare științifică (peer-review).
- Rezultatele evaluării științifice vor fi aduse la cunoștință autorilor, existând posibilitatea ca articolele propuse spre publicare să se încadreze într-una dintre următoarele categorii: acceptat fără modificări; acceptat cu modificări minore; acceptat cu modificări substanțiale; respins. Autorilor li se poate solicita să intervină asupra textului în funcție de feedback-ul obținut.
- După reviuire și acceptare, lucrarea va fi inclusă în publicația ICS. Autorii vor primi o copie digitală a publicației
- ICS acceptă doar lucrări ce reprezintă contribuții proprii ale autorilor, cu excepția cazului în care există permisiuni explicite și citări adecvate.
Termeni de licență – Articolele sunt publicate în acord cu tipul de licență Creative Commons CC BY–NC-SA 4.0.
Drepturi de autor – Drepturile de autor revin, în întregime, autorilor.
Arhivare – ICS este arhivat în format fizic în cadrul Bibliotecii Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”
Taxe pentru autori – ICS nu percepe taxe de transmitere, procesare sau publicare a articolelor.
Contact – prof. univ. dr. Ioan Deac, Directorul Școlii Doctorale Intelligence și Securitate, email [email protected].